Dezvoltare durabila: Lideri si experti europeni, prezenti la Bucuresti

[ad_1]

Lideri și experți europeni în sustenabilitate sunt prezenți la București la Conferința anuală a celei mai relevante organizații de dezvoltare durabilă la nivel european, pe care am organizat-o împreună cu cei de la ESDN anul acesta în țara noastră.

Consilierul de stat Borbély László:

„Mulțumesc colegilor din Rețeaua Europeană a Dezvoltării Durabile pentru reconfirmarea în poziția de vicepreședinte al organizației, funcție în care am fost ales încă de anul trecut.

Mă voi asigura în continuare că interesele României vor fi reprezentate la cel mai înalt nivel în domeniul dezvoltării durabile. Tema discuțiilor din acest an este „Poziția Europei ca agent principal de schimbare împotriva triplei crize planetare – Schimbările climatice, pierderea biodiversității și poluarea”.

Dezbaterile din prima zi au fost îndrăznețe, realiste și au acoperit pozițiilor tuturor segmentelor societății. Au fost tineri alături de noi și experți pe diverse tematici. Salut de asemenea prezența și susținerea domnului Mircea Abrudean, șef al Cancelariei Primului Ministru, a ministrului mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna și a Alexandrei-Maria Bocșe, consilier de stat pentru climă și sustenabilitate în cadrul Administrației Prezidențiale”.

Articolul Dezvoltare durabila: Lideri si experti europeni, prezenti la Bucuresti apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Oportunitate de cooperare transnationala finantata din fonduri INTERREG, in dezbate la Brasov. Detalii…
Next post Peste 35.000 de conturi create pe FRF.tv; aceasta va deveni aplicatie TV