JALE in mai multe locuri de joaca din Bucuresti! S-au dat amenzi!

[ad_1]

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București a realizat, în data de 30 septembrie 2022 o serie de acțiuni de control în 6 parcuri administrate de ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București), instituție aparținând Primăriei Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.

Parcurile verificate sunt: Tineretului, Carol I, Cișmigiu, Izvor, Circului și Herăstrău.

Trebuie spus, însă, că, din nefericire, fenomenul vandalizăriii locurilor de joacă este tot mai prezent și în alte orașe- unele chiar reședințe de județ.

Concret, în urma controlului, au fost constatate nereguli de către comisarii CPCMB, în toate locațiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancționat cu:

– Amendă convențională în valoare de 10.000 lei

– Propunere de închidere a locurilor de joacă aferente parcurilor mai sus mentionate, pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni.

Abaterile constatate au fost:

– Existența covorului anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări și bucăți lipă;

– Existența unor tobogane cu pantă de alunecare și tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010). Tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanță foarte mare între îmbinări;

– Folosirea unor echipamentele tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăți lipsă, cu urme masive de rugină, cu șuruburi fără protecție.

„Singura diferență între a fi părinte și a fi funcționar public este că, în ultima dintre ipoteze, trebuie să fii părintele tuturor copiilor ce au nevoie de tine și de munca pe care o desfășori în folosul comunității.

A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acțiune de curaj.

Pare că, alături de pachețel, trebuie să îi iei celui mic și, Doamne ferește, o trusă medicală.

Amenda pe care astăzi suntem nevoiți să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinților adresat celor care au înlocuit acțiunea cu scuza.

Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare.

Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri”, a scris pe contul său de facebook Paul Anghel- Director General Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

Foto: Paul Anghel- Director General Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

Articolul JALE in mai multe locuri de joaca din Bucuresti! S-au dat amenzi! apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Pensionarii primesc bratari de la postasi! Acestea au rol salvator!
Next post Mesajul premierului de Ziua Internationala a Varstnicilor: „Parinti, bunici sau strabunici, ei ne-au calauzit pe drumul vietii”