Puține întrebări din ortopedie stârnesc atâtea dezbateri ca aceasta: un tendon rupt la umăr trebuie operat sau poate fi tratat prin exerciții? Pacienții primesc uneori recomandări opuse de la medici diferiți, iar internetul amplifică ambele tabere. Studiile mari publicate în ultimii ani nu dau un verdict unic, dar arată destul de clar în ce situații cântărește mai mult fiecare variantă.
Argumentul pentru kinetoterapie
În 2019, o analiză Cochrane, una dintre cele mai riguroase forme de sinteză a dovezilor medicale, a comparat operația cu tratamentul fără operație. Concluzia a surprins mulți pacienți: la un an, operația pare să aducă un beneficiu mic sau inexistent pentru durere și funcție, comparativ cu exercițiile, cu sau fără infiltrații. Autorii au făcut însă două precizări importante. Studiile incluse priveau mai ales rupturi mici, degenerative, ale tendonului supraspinos, iar concluziile ar putea să nu se aplice rupturilor traumatice, celor mari sau pacienților tineri. În plus, studiile nu au urmărit dacă operația previne artroza pe termen lung.
Pentru multe rupturi degenerative, kinetoterapia este, așadar, un prim pas legitim, nu o soluție de compromis. Academia Americană a Chirurgilor Ortopezi (AAOS) raportează ameliorarea durerii și a funcției la aproximativ 80–85% dintre pacienții tratați fără operație.
Argumentul pentru reparație
Imaginea se schimbă când perioada de urmărire crește. Un studiu norvegian publicat în Journal of Bone and Joint Surgery a împărțit aleatoriu 103 pacienți cu rupturi de cel mult 3 centimetri. O parte au fost operați de la început, ceilalți au făcut kinetoterapie, cu posibilitatea unei operații ulterioare. După zece ani, pacienții operați de la început aveau rezultate mai bune la durere, la mobilitate și la scorurile de funcție ale umărului, iar diferența crescuse față de evaluările de la unu și de la cinci ani. Paisprezece pacienți din grupul de kinetoterapie au ajuns până la urmă la operație, iar rezultatele lor au fost mai slabe decât ale celor operați din prima.
Explicația ține de natura leziunii. O ruptură completă nu se reface singură și, în timp, tinde să se mărească, pe măsură ce tendonul se retrage și mușchiul degenerează. Kinetoterapia poate compensa prin întărirea musculaturii din jur, dar nu reatașează tendonul de os.
Nici operația nu este însă o soluție rapidă. Reparația se face astăzi de regulă artroscopic, prin câteva incizii mici, cu ancore care fixează tendonul pe os, dar recuperarea durează. Potrivit Cleveland Clinic, majoritatea pacienților își recapătă funcția în patru-șase luni, iar forța maximă poate reveni abia după 12–18 luni. Cine alege operația își asumă și acest calendar.
Unde se întâlnesc cele două
Pentru ruptura tendoanelor coafei rotatorilor, întrebarea „operație sau kinetoterapie?” nu are un singur răspuns, ci mai multe răspunsuri bune, în funcție de pacient. Contează vârsta și nivelul de activitate. Contează dacă ruptura a apărut brusc, după un traumatism, sau treptat, prin uzură, cât de mare este, dacă tendonul s-a retras și în ce stare mai este mușchiul. Un pacient tânăr, cu o ruptură traumatică, are de câștigat dintr-o reparație făcută la timp. Un pacient trecut de 65 de ani, cu o ruptură degenerativă mică și cu durerea sub control, poate evolua bine doar cu exerciții, cu condiția să fie urmărit periodic.
De aceea, discuția cu un ortoped chirurgia umarului nu ar trebui să înceapă cu „mă operați?”, ci cu „ce fel de ruptură am și ce se întâmplă cu ea dacă aștept?”. Un răspuns bun include și planul B: ce urmează dacă tratamentul conservator nu dă rezultate în câteva luni și cât timp se poate aștepta fără ca tendonul să piardă din șanse.
Dr. Ion-Andrei Popescu, medicul care a pus bazele Institutului Umărului, lucrează de peste zece ani cu afecțiunile umărului și ale membrului superior, iar experiența lui acoperă ambele variante: tratamentul care evită operația și artroscopia, atunci când ea devine necesară. Consultul pornește de la principiul că pacientul trebuie să plece știind nu doar ce i se recomandă, ci și de ce, precum și ce ar însemna alternativa.
Studiile nu au desemnat un câștigător absolut între operație și kinetoterapie. Au arătat, în schimb, că alegerea bună depinde de tipul rupturii și de momentul în care se ia decizia.
