Ficatul este unul dintre cele mai muncite organe ale corpului, deși rareori dă semne că ceva nu merge bine. Nu doare decât în situații avansate, iar oboseala sau lipsa poftei de mâncare, atunci când apar, sunt ușor de pus pe seama altor cauze. Tocmai de aceea, o mare parte din ceea ce știm despre starea lui vine din analizele de sânge, nu din simptome.
Un organ cu sute de sarcini zilnice
La un adult, ficatul cântărește aproximativ un kilogram și jumătate și lucrează fără pauză. Printre sarcinile lui principale se numără:
- transformarea nutrienților din alimente în forme pe care organismul le poate folosi sau depozita;
- reglarea glicemiei, prin stocarea glucozei și eliberarea ei atunci când este nevoie;
- neutralizarea alcoolului, a medicamentelor și a altor substanțe potențial toxice;
- producerea bilei, a proteinelor din sânge și a factorilor de coagulare;
- procesarea aminoacizilor, cărămizile din care sunt construite proteinele.
Ultima funcție este mai puțin cunoscută, dar explică foarte bine legătura dintre analizele de rutină și cele recomandate în situații speciale. Aminoacizii ajung în ficat după digestia proteinelor, iar acolo sunt transformați, reciclați sau pregătiți pentru eliminare. La aceste transformări participă enzime specializate, iar unele dintre ele pot fi măsurate în sânge.
Transaminazele, semnalul că celulele sunt solicitate
Cele mai cunoscute dintre aceste enzime sunt transaminazele, prezente în aproape orice set de analize de rutină. TGO, numită și AST sau aspartat aminotransferază, participă la metabolismul aminoacizilor și se găsește în concentrații mari în ficat, în mușchiul inimii și în mușchii scheletici. În mod normal, în sânge circulă doar o cantitate foarte mică. Atunci când celulele care o conțin sunt afectate, enzima ajunge în circulație în cantitate mai mare, iar valoarea ei crește.
Pentru că nu este specifică ficatului, TGO nu se interpretează singură. Medicul o citește împreună cu TGP (ALT), cu GGT, cu bilirubina și, la nevoie, cu markerii musculari. Raportul dintre cele două transaminaze oferă indicii suplimentare: o valoare mult mai mare a TGO decât a TGP poate orienta spre afectarea hepatică legată de alcool, în timp ce în hepatitele virale situația este, de regulă, inversă. Contează și contextul recoltării. Un antrenament intens, consumul de alcool în zilele dinainte sau anumite medicamente pot modifica rezultatul, motiv pentru care se recomandă recoltarea dimineața, după un post de 8–12 ore, fără efort fizic intens și fără alcool în ultimele 24–48 de ore.
Aminoacizii și o boală care se caută încă de la naștere
Dacă transaminazele arată cât de solicitat este țesutul hepatic, alte analize arată cât de bine funcționează un anumit proces metabolic. Un exemplu clasic este legat de un aminoacid esențial, pe care organismul nu îl poate produce și care vine exclusiv din alimentație.
În mod normal, fenilalanina este transformată în ficat într-un alt aminoacid, tirozina, cu ajutorul unei enzime specifice. La persoanele cu fenilcetonurie, o boală genetică rară, această enzimă lipsește sau funcționează deficitar, iar fenilalanina se acumulează în sânge. Netratată, acumularea poate afecta dezvoltarea neurologică a copilului. Din acest motiv, fenilcetonuria este inclusă în screeningul neonatal, iar dozarea fenilalaninei din sânge este folosită atât pentru confirmarea diagnosticului, cât și pentru monitorizarea tratamentului, care se bazează pe o dietă controlată pe tot parcursul vieții.
Un detaliu de zi cu zi arată cât de importantă este această dietă: produsele care conțin aspartam, un îndulcitor folosit în băuturi și gume fără zahăr, poartă pe etichetă mențiunea că sunt o sursă de fenilalanină. Avertismentul nu privește populația generală, ci tocmai persoanele care trăiesc cu această afecțiune.
Ce poate și ce nu poate spune un set de analize
Cele două exemple ilustrează două tipuri diferite de analize. Transaminazele fac parte din controlul periodic și sunt utile oricui, mai ales celor care iau tratamente de durată, consumă alcool sau au antecedente de hepatită. Dozarea fenilalaninei este, în schimb, o analiză țintită, recomandată de medic într-un context precis. Prima se face rapid și se găsește în orice laborator, a doua are un termen de execuție mai lung și se efectuează doar în anumite rețele.
În ambele cazuri, cifrele de pe buletin sunt doar o parte a imaginii. Un rezultat în afara intervalului de referință nu înseamnă automat o boală, iar unul normal nu exclude întotdeauna o problemă. Interpretarea corectă ține cont de vârstă, de istoricul medical, de tratamentele în curs și de celelalte analize, iar această interpretare îi aparține medicului.
