Doi oameni pot spune exact aceeași propoziție – „mă doare spatele” – și pot avea nevoie de doi specialiști complet diferiți. Ce îi separă nu este intensitatea durerii, ci comportamentul ei pe parcursul zilei. Unul se simte mai bine dacă stă întins. Celălalt abia așteaptă să se ridice din pat, pentru că repausul îi înrăutățește starea. Este cea mai utilă observație pe care o poate face un pacient acasă, înainte de orice investigație.
Durerea care te trezește dimineața
Durerea de tip inflamator are un tipar recunoscibil: se accentuează noaptea și în primele ore ale dimineții, vine cu o rigiditate care poate persista peste 30 de minute după trezire și, spre deosebire de orice logică intuitivă, se ameliorează pe măsură ce te miști. Frecvent apare și o oboseală care nu trece nici după odihnă. Acesta este tabloul în care intră spondilita, un grup de afecțiuni cronice de tip artrită care afectează articulațiile coloanei și regiunea sacroiliacă. Pot apărea și semne care nu par legate de spate deloc: inflamație oculară, probleme intestinale, modificări ale pielii sau ale unghiilor, umflarea degetelor.
Durerea care se agravează la efort
Tiparul mecanic funcționează invers. Durerea apare sau se accentuează la ridicarea unei greutăți, la răsucirea trunchiului, după ore petrecute pe scaun sau la volan, și cedează parțial la repaus. Când coboară din zona lombară spre fesă, pe partea posterioară a coapsei și mai jos, pe traseul nervului sciatic, vorbim despre lombosciatică. Mulți pacienți observă că poziția fetală le aduce o ușurare parțială. Pot apărea și furnicături, amorțeli sau arsuri pe traseul afectat, iar în formele mai severe, o slăbiciune care face dificil mersul pe vârfuri sau pe călcâie – semn că rădăcina nervoasă este comprimată și că evaluarea nu mai poate fi amânată. Forma acută durează, de obicei, între patru și opt săptămâni; peste opt săptămâni, durerea intră în categoria celor cronice.
De ce nu e o simplă chestiune de vocabular
Pentru că traseele medicale diferă. O durere inflamatorie trimite către reumatolog, iar diagnosticul nu se pune cu un singur test: presupune examinare clinică, istoric familial, analize de sânge, imagistică și, uneori, testarea genei HLA-B27. Merită știut că aproximativ 8 din 100 de persoane au această genă, dar majoritatea nu dezvoltă niciodată boala – deci un rezultat pozitiv nu înseamnă automat un diagnostic. O durere mecanică, în schimb, are ca punct de plecare examenul clinic și, unde e nevoie, investigația imagistică, iar recuperarea medicală intră devreme în plan.
Ce presupune, practic, fiecare plan
Un tratament lombosciatica bine construit are două componente. Fizioterapia se ocupă de durere și inflamație, prin proceduri alese de medicul de recuperare medicală și aplicate de fizioterapeut – electroterapie, terapie cu unde de șoc, laser de înaltă intensitate, elongații vertebrale, masoterapie. Kinetoterapia lucrează cauza: tonifierea musculaturii abdominale și paravertebrale, creșterea mobilității, stretching, corectarea blocajelor. În spondilită, medicația antiinflamatoare este stabilită de reumatolog, iar mișcarea regulată rămâne esențială, pentru că menține forța, rezistența și flexibilitatea – exact ce se pierde dacă boala evoluează necontrolat.
Cele două nu se exclud
Merită menționat un detaliu pe care puțini pacienți îl știu: anchilozele de la nivelul coloanei lombare, spondilita inclusă, se numără printre cauzele posibile ale lombosciaticii. Cu alte cuvinte, o problemă inflamatorie poate genera, în timp, o durere cu tipar mecanic. De aceea, la KINOMED, clinică de recuperare medicală, ortopedie și neurologie din București, evaluarea nu se oprește la simptomul care doare cel mai tare.
Notează, timp de o săptămână, când te doare mai tare și ce anume îți aduce ușurare. Sunt câteva rânduri care îi spun medicului mai multe decât o descriere făcută din memorie în cabinet și care pot scurta considerabil drumul până la planul de tratament potrivit.
